Echipa MONTESSARA

La Montessara, credem că educatorul este prima experiență de relație sigură din afara familiei.

De aceea, procesul nostru de recrutare și formare este atent construit, punând accent pe valori, echilibru emoțional și autenticitate.


Cum recrutăm

Selecția personalului Montessara nu se bazează doar pe CV, ci pe potrivirea umană și emoțională cu filosofia noastră.

Toți candidații parcurg:

un interviu valoric – axat pe viziunea asupra copilăriei și educației blânde

un interviu relațional – pentru a înțelege modul în care relaționează cu copilul mic și oferă siguranță emoțională

o probă practică – în care creează și prezintă o activitate Montessori specifică

Alegem doar educatori echilibrați, calmi, curioși și profund conectați cu lumea interioară a copilului.

Cum formăm echipa

După selecție, întreaga echipă parcurge programul intern de formare Montessara; un proces continuu de dezvoltare personală și profesională, adaptat specific educației timpurii (0–3 ani), care îmbină:

 

pedagogia Montessori autentică, prin parcurgerea cursurilor Montessori acreditate de AMI (Asociația Montessori Internationale);

 

formarea Circle of Security, cu focus pe atașament sigur și relația adult–copil;

 

module interne specifice de viață practică, activități senzoriale, mișcare și autoreglare emoțională;

 

cursul de prim ajutor pediatric.

De asemenea, asigurăm o formare profesională continuă prin supervizare pedagogică constantă și observare ghidată.

AMI Certification

Standard internațional Montessori

Circle of Security

Atașament și relație sigură

Prim ajutor pediatric

Siguranță în orice situație

Rolurile din echipa Montessara

Educatorii Montessara

Educatorii Montessara sunt ghizi calmi și prezenți, care observă copilul, pregătesc mediul și oferă prezentări individuale, adaptate ritmului fiecărui copil.

Toate educatoarele Montessara au studii pedagogice finalizate, formare Montessori AMI, experiență educațională solidă și o înțelegere profundă a particularităților psihologice și de dezvoltare ale copiilor mici.

Ele creează rutina zilnică, mențin echilibrul grupei și asigură comunicarea constantă cu părinții.

Asistenții Montessara

Asistenții Montessara sunt sprijinul blând din umbră.

Se ocupă de pregătirea mediului, servirea meselor, schimbarea constantă a copiilor și îngrijirea zilnică a acestora, asigurând continuitatea și siguranța.

Sănătatea mentală a echipei

Pentru noi, grija față de copil începe cu grija față de adult.

Suntem singurul centru din Timișoara care se preocupă în mod activ și structurat de sănătatea mentală a echipei.

Acest lucru nu este un beneficiu secundar, ci o condiție de bază a calității educaționale.

Un educator bun nu poate fi un educator obosit mental sau în burnout funcțional.

Un educator care are grijă de sănătatea lui psihică este un educator care se poate autoregla și poate oferi mai departe cu iubire, claritate și empatie.

Ce oferim concret

De aceea, la Montessara oferim:

terapie lunară susținută de centru pentru membrii echipei;

o zi trimestrială de mental care;

o cultură organizațională deschisă, în care este firesc să spui „am nevoie de sprijin”.

De ce contează

Aceste măsuri nu sunt doar pentru echipă.

Sunt mai ales pentru copii.

Pentru că un adult reglat emoțional previne ieșirile de furie, reacțiile impulsive și tensiunile inutile din mediu.

Echipa MONTESSARA

Fă cunoștință cu echipa

  • Sara Abrudan

    Fondator & Director Educațional

    Stephanie is a creative artist and founding partner, providing smart & flexible digital services.

  • Colin Lucido

    Ghid Montessori Principal 0-3 ani

    Alex is a creative artist and founding partner, providing smart & flexible digital services.

  • Stacey Stamper

    Asistent Montessori 0-3 ani

    Stacey is a creative artist and founding partner, providing smart & flexible digital services.

Oportunități

Suntem mereu deschiși către oameni care împărtășesc aceleași valori.

Aplică pentru un rol în echipa Montessara.

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența pe site și pentru a analiza traficul. Continuând să navighezi, îți exprimi acordul pentru utilizarea acestora. Poți afla mai multe în Politica de cookie-uri. Cookie Policy